Dragii mei,
doresc să vă transmit un mesaj scurt, dar esențial, despre felul în care văd eu munca mea și ceea ce am descoperit în urma anilor de cercetare și practică. Ceea ce mă preocupă în mod special sunt potențialul, împlinirea și calitatea vieții. Marea mea descoperire este legată de felul în care funcționează mintea umană, care ne poate fi aliat sau sabotor. Iar mai nou pur și simplu mă fascinează concepul de neuroworld și frontierele pe care le ating neuroștiințele în contextul conștiinței.
Ceea ce fac zilnic, în urma acestor descoperiri, la modul practic, este să exersez fizic și să am grijă de corpul meu, să respir conștient, să îmi stimulez mintea, să fiu responsabilă cu resursele, să merg pe jos, să mă înconjur cu arome plăcute, mâncare sănătoasă și mai ales oameni frumoși. Fiecare clipă poate avea sens chiar dacă este o porție sănătoasă de lacrimi (da, și în urma unui plâns sănătos corpul produce endorfine care ne cresc starea de bine) sau un zâmbet forțat care accesând mușchiul zigomatic mare accesează părți din creier care ne facilitează o perspectivă mai relaxată asupra vieții!
Lucrez cu copiii, cu părinții, cu educatorii și profesorii. Educația alternativă este una din direcțiile pe care doresc să le dezvolt. Cuplul și familia este o altă direcție, nedesprinsă de educație pentru viață.
Misiunea mea este să vă sprijin, în toate formele care îmi sunt la îndemână, în procesul descoperirii scopului pe care doriți să-l acordați vieții voastre.
Misiune și viziune
Ghidată de reperele pe care le-am ales în această meserie, consider a fi pertinente în aria explicativă și cu nuanță științifică: psihologia pozitivă, aportul practic pe care îl aduc neuroștiințele în înțelegerea modului în care funcționăm cognitiv și emoțional, psihologia evoluționistă, științele cognitive, genetica moleculară, fizica cuantică, biocentrismul. Autori preferați: Martin Seligman, Richard Davidson, John Medina, Carol Tavris, Walter Mischel, Robert Lanza, Kathleen Taylor, John Gottman, …
Biografie
M-am născut în Republica Moldova și locuiesc în România din 2001. Am avut o copilărie absolut fascinantă alături de bunicii mei, bucurându-mă de tot spectrul vieții simple de la țară. Această bucurie a copilăriei, cu arome de mere coapte și miei bucălați, mi-a inspirat atașamentul pentru modul în care natura ne învață să acceptăm evoluția și mersul firesc al lucrurilor. Bunicii mei au fost primii mei mentori și de la ei am învățat că scurtăturile sunt căi ineficiente și că a face lucrurile din dragoste este un principiu mai valoros decât orice strategie inteligentă abil împachetată. Mulțumesc, bunicii mei dragi. Am fost un copil foarte preocupat de școală și cunoaștere. Un copil premiant și de olimpiadă. Deși mama mi-a tot repetat ”Nu mai învăța atât, că nu te vei face ministru”, am descoperit încă de mică în ce măsură cunoașterea este prețioasă pentru mine. Sunt curioasă și curajoasă. Consider că aceste device-uri m-au propulsat către dorința de a contribui la creșterea calității oamenilor. Și mă bucur că am moștenit aceste gene de la predecesorii mei. În acest context al cunoașterii, am înțeles cât de tributari suntem sistemului intuitiv, comportamentului irațional și iluziilor mentale și mă preocupă, pentru a contracara această imperfecțiune a minții umane, să dezvolt la mine și la alții modul științific de a gândi.
Ceea ce mă preocupă enorm practicând meseria de psiholog este integritatea. Promovez un anume stil de viață și scopul meu este să fiu primul practicant al acestui stil. Dorindu-mi acest lucru, traversez permanent procesul de schimbare și am înțeles cât de lentă este schimbarea și cât efort solicită. Schimbarea este o știință, posibilă prin perseverență, autocontrol (ca funcție executivă a cortexului prefrontal) și jocul motivației.
Mi-am propus să fiu un profesionist care se actualizează permanent, motiv pentru care zilnic am program de studiu, realizând cât de alert este pasul cercetărilor și cât de puțin cunosc. Dar asta mă ține în continuare curioasă și dornică să îmi dezvolt competența, motivație aproape mă împinge către autori și lectură de specialitate.
10 lucruri...
... pe care le consider adevărate:
- Un somn bun durează 7 ore
- Prunele deshidratate au cea mai mare cantitate de antioxidanți
- Scopul și planificarea sunt instrumente sigure în realizarea unei dorințe sănătoase
- Atingerea este fenomenul prin care crește atașamentul (cu participarea unui hormon cu rol de neurotransmițător numit oxitocină)
- Iubirea nu se poate trăi fără prezență
- Orice abilitate este antrenabilă
- Cred că poate fi inteligent să îți vinzi mașina pentru a merge pe jos. Eu am făcut-o.
- Respirația corectă oxigenează mai bine creierul
- Autocontrolul antrenat este abilitatea esențială în traseul către succes
- Decât 100 lei, mai bine 100 de prieteni (proverb rusesc)
Servicii
- Consiliere psihologică centrată pe adult, copil, cuplu și familie
- Consultanță în aria educației alternative (dezvoltarea funcțiilor cortexului prefrontal, stimularea inteligenței, formarea abilităților de viață)
Curriculum
Dacă viața este o artă atunci cu siguranță este arta de a trăi.
Acum mulți ani, când mi-am ales direcția profesională, m-a motivat că voi avea două șanse: prima, voi cunoaște mecanismele psihologice care ne diferențiază ca ființe umane și a doua, această cunoaștere mă va ajuta să am un contact mai bun cu mine (pe atunci spuneam să mă cunosc și să mă înțeleg). Acum, după ce am beneficiat de mult mai mult decât mi-am planificat, îmi propun să împart cu ceilalți.
- Licențiată la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București, 2001 - 2005
- Master în cadrul Universității Teatrale și Artă Cinematografică I.L. Caragiale, Facultatea de Film, 2006 - 2008
- Doctor în cadrul UNATC I.L.Caragiale, Cinematografie și Media, 2008 - 2011
- Studii postuniversitare în cadrul SPER, formare în consilierea experiențială a unificării centrată pe adult-copil-cuplu-familie, 2008 - 2012
- Participare în cadrul unei game largi de workshopuri, conferințe, lansări de carte, seminarii, emisiuni TV, evenimente naționale, festivaluri de film și documentar. În prezent sunt psihologul emisiunii Doctor H de la TVH2.0
- Peste 4 ani experiență în consilierea adolescenților post-instituționalizați
- Peste 5 ani psiholog matrimonial
- Peste 2 ani de cercetare
- Peste 2 ani voluntariat și experiență în ONG
- Peste 2 ani experiență în colaborări cu grădinițe particulare
- Coordonare proiecte de dezvoltare personală - în prezent coordonator al programului Vocces în grădinița Watoto și Școala Gimnazială "Ferdinand I"
- Membră a Colegiului Psihologilor din România
- Membră a Societății de Psihoterapie Experiențială din România